Informații generale

Istoricul comunei Sânpetru de Câmpie

Cercetările arheologice întreprinse în Câmpia Transilvaniei confirmă faptul că această regiune a României era cunoscută încă din paleolitic. Populaţia autohtonă traco-dacică  şi ulterior cea românească a continuat să locuiască de-a lungul secolelor pe aceste meleaguri în ciuda numeroaselor vicisitudini  ale istoriei. Multe sunt descoperirile arheologice din judeţul Mureş care stau mărturie în acest sens.

Pe teritoriul comunei Sânpetru  de Câmpie s-au descoperit o serie de vestigii, printre care un dinar roman, emis în anul 126 î. Hr. De asemenea s-a găsit o statuetă romană din bronz, reprezentând  un efeb. Aceste marturii istorice se păstrează astăzi la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca. În satul Bârlibaș, aparţinător comunei Sânpetru  de Câmpie, cu ocazia construirii unui siloz s-au descoperit două ceşti de culoare neagră, confecţionate la sfârşitul epocii bronzului, fiind ulterior găsirii păstrate de către o persoană particulară.

O monedă romană imperială din bronz, din secolul al III-lea s-a descoperit în satul Dâmbu. Profesorul, Ioan Milăşan, a găsit la locul numit “Algioara”, un opaiţ de lut din neoliticul superior, pe care ulterior l-a predat unui angajat al Muzeului Judeţean din Tîrgu Mureş.

            Cele mai multe descoperiri arheologice s-au găsit pe teritoriul satului Sîngeorgiu de Câmpie: o  monedă cu inscripţia “Provincia Dacia”, monede post romane din aur, un solidus de la Leon (457-474), altul de la Iustinian (527-565). Piesele sunt păstrate la Muzeul de Istorie a Transilvaniei din Cluj Napoca.

            De la notarul comunei Sânpetru  de Câmpie, Octavian Dorca, instituţia clujeană a achiziţionat un număr de 23 de monede, din care 13 sunt romane, un inel de bronz şi un vârf de lance din bronz.

            La locul numit “Comoara” din satul Sîngeorgiu de Câmpie s-a descoperit o aşezare  daco-romană cu resturi de construcţii, o statuetă din bronz, iar în anul 1983, tot în acel loc s-au descoperit fragmente de ceramică romană, un zid de mortar, un medalion din lut reprezentând o bufniţă, simbol al zeiţei romane, Minerva. Obiectele sunt datate din secolele II şi III şi se găsesc la Muzeul Judeţean Mureş.

În satul Tuşin au fost descoperite conducte din lut, romane, şi fragmente de vase romane, provenite dintr-o aşezare romană, toate acestea fiind expuse la Muzeul de Istorie din Cluj Napoca.

Putem afirma fără tăgadă că satele comunei Sânpetru  de Câmpie au fost locuite din cele mai vechi timpuri de români. Pornind de la aceste descoperiri şi dovezi istorice de netăgăduit se pune o întrebare firească: ce vestigii au lăsat cei care pretind că sunt “stăpânii” acestor meleaguri ?  Răspunsul îl ştim cu toţii: nici o urmă!

Localitatea Sânpetru  de Câmpe a fost atestată documentar la data de 24 iunie 1305, printr-un document scris în limba latină şi păstrat la Alba Iulia. Actul este o diplomă de confirmare a daniei pământului Komlaus, situat între Rynch (Rîciu) şi Sancto Petro (Sânpetru ).

Un alt document datează din anul 1329, dat la Capitlu de la Alba Iulia. Prin acest document se confirmă schimbul de moşii dintre regele Karol Robert  şi magistratul Ştefan.

Din documentul datat la 4 iulie 1334, la Alba Iulia aflăm că în Sânpetru  se găsea un nobil cu o putere economică destul de mare. Acesta se numea Aron şi a primit zălog, satul Sîngeorgiu, de la nobilul Simion, fiul lui Ladislau, pentru suma de 13 mărci. Întrucât Simion nu a putut plăti suma până la sorocul pus, pierde din moşia Sîngeorgiu, care intră acum în posesia lui Aron din Sânpetru (3). Tot în anul 1334, Sânpetru  de Câmpie este amintit în alte două documente pe marginea litigiului cu Simion din Sîngeorgiu.

În anul 1348, la 12 mai, în localitatea Turda s-a emis un act prin care se menţiona de către voievodul Transilvaniei, Ştefan, că doamnele Elisabeta şi Elena au drept de moştenire asupra Sânpetru lui, în urma morţii fratelui lor(4). Moşia a avut ca stăpân pe Benedict, fratele celor două surori şi purta numele de Ozdi Szent Peter (Sânpetru ) din comitatul Cluj. De-a lungul anilor, satul a purtat diferite nume: 1334-Sancto Petro, 1348- Ozdi Szent Peter, 1468- Zenthpether, 1587-Zenth Pether, 1760- Uzdi Szent Peter.

Din aceste denumiri, purtate de-a lungul timpurilor se poate observa foarte bine că numele acestui sat a fost maghiarizat. Studiul documentelor emise în acele vremuri subliniază modul în care era organizată administraţia la români, în Transilvania.

În comitatul Cluj, la 1420 sunt menţionaţi 64 de cnezi, în 24 de sate şi 20 de voievozi în 8 sate. Bogat în sate cneziale, în raport cu suprafaţa a fost şi comitatul Turda, care se întindea din Munţii Apuseni,prin Câmpia Transilvaniei, până în munţii Gurghiului şi Topliţei, având cnezatele teritoriale cu centrele în localităţile Ocoliş, Triteni, Lupşa şi Pogăceaua, din ultimul făcând parte aşezările: Căpuşu de Câmpie, Icland, Şăuşa, Lechinţa, Zau de Câmpie, Grindeni, Hădăreni, Budiu de Câmpie, Şăulia de Câmpie, Sîngeorgiu de Câmpie şi Sânpetru  de Câmpie.

În anul1644, pământul satului Sânpetru  de Câmpie era în proprietatea familiei Ladislau Redei, care, neavând moştenitori, după moartea sa principele Transilvaniei, Mihail Apafi, atribuie acest pământ sub formă de donaţie lui Mihail Teleki, căsătorit cu Iudit, sora soţiei principelui Apafi.

Structura politico-administrativă a Marelui Principat Transilvania, în 1784, era constituită din 11 comitate. Comitatul era împărţit în “cercuri”, iar “cercul” în  “plase”. Plasa Miheşu de Câmpie cuprindea localităţile: Sânpetru  de Câmpie (Szent Peter), Dâmbu, Tuşinu, Silivaşu de Câmpie, Sîngeorgiu de Câmpie, Răzoare, Miheşu de Câmpie, Balda , Sărmaşu, Vişinelu, Frata, Berchieşu, Crişeni, Boteni, şi Soporu de Câmpie. La data amintită în Transilvania erau 10 oraşe, 26 târguri şi 2542 de localităţi.

Introducerea reformei politico-administrative în Transilvania a dus la o modernizare a vieţii politice cu toate că reforma a fost primită cu ostilitate de nobilimea maghiară. Din cei 59 de slujbaşi ai comitatului Turda, din care făcea parte plasa Miheşu de  Câmpie, majoritatea erau maghiari, un număr mic de saşi şi unul sau doi români, cu toate că majoritatea populaţiei era de origine românească. Reforma trebuia să intre în vigoare pe 1 noiembrie 1784, dar în această zi izbucneşte răscoala lui Horea. Reforma rămâne în vigoare, până la moartea împăratului Iosif al II-lea, în 1790. Pentru a potoli răscoala lui Horea, autorităţile au ordonat să se strângă armele de la români şi să nu se mai vândă pulbere, să se pună străji în comune şi la punctele de trecere. Răscoala a fost înfrântă, iar răsculaţii şi cele trei căpetenii au fost ucişi şi martirizaţi.

La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, majoritatea ţăranilor din actualul judeţ Mureş erau iobagi şi jeleri. Gospodăria ţăranului se baza pe locul de casă şi grădina din vatra satului, pământul şi păşunile din extravilan erau ale stăpânului de moşie. Pe la 1820, ţăranii se plângeau de lipsa lemnelor de foc. Cele două păduri furnizau lemnul nobilului, ţăranii fiind nevoiţi să facă foc cu gunoi,paie, tulei sau ogrinji. De la nobil puteau cumpăra cel mult crengi sau vreascuri.

În preajma Revoluţiei paşoptiste, afirmarea ideii naţionale s-a dovedit o puternică forţă, un rol important avându-l intelectualitatea românească din care s-au afirmat: Avram Iancu, Simion Bărnuţiu, Ioan Buteanu, Timotei Cipariu, Alexandru Papiu Ilarian, George Bariţiu şi Ioan Raţiu.

Pământul din Sânpetru , la acea vreme aparţinea familiei Teleki, iar 83 la sută din populaţia “Câmpiei” era formată din iobagi şi jeleri. Pe moşia din Sânpetru  de Câmpie, exploatarea ţăranilor era mai aspră decât pe celelalte moşii. Astfel groful Samuel Teleki, încărca dijmele ţăranilor în cereale, fasole, cânepă, pânză de cânepă (1555 coţi de pânză de cânepă şi 96 coţi pânză de in). Dijmuirea se făcea direct din câmp, în multe cazuri, cerealele putrezeau până când ţăranii le puteau duce acasă.

Intelectualii au avut un rol deosebit în organizarea şi desfăşurarea revoluţiei din Transilvania, problema de bază fiind desfiinţarea iobăgiei şi eliberarea naţională a românilor, Din satele comunei Sânpetru  au studiat la Blaj următorii: Pop Petru din Sânpetru  de Câmpie, Ioan Antoneli din Sîngeorgiu de Câmpie şi Alexandru Ţicudi din Dâmbu.

În primăvara anului 1848, în satele transilvane s-au format “Gărzile Naţionale”, pentru siguranţa publică, un rol deosebit  l-a avut prefectul, Alexandru Bătrîneanu, fiul cantorului din Balda, care a organizat satele pe tribunate. Din Tribunatul 1, condus de Ioan Dan din Silivaşul de Câmpie făceau parte şi Sânpetru  de Câmpie şi Sîngeorgiu de Câmpie.